Ce-ar putea simţi un om singur în afară de singurătate? Singurătatea vine la pachet cu vreun bonus? Singurătăţii nu-i este dor de nimeni, singurătatea nu poate iubi, singurătate nu primeşte vizite, nu caută oameni, nu uită nimic, nu poate face bine. Şi-ar dori să fie şi ea frumoasă, să fie iubită, să facă bine, dar vine cu spatele încovoiat şi cu durere. Nu vine cu durere-n suflet, n-are suflet. Nu vine nici cu inima rănită, n-are inimă. Aduce durere pentru suflet şi răni pentru inimă şi-ncepe să plângă. Şi-a uitat pansamentele acasă, a uitat şi anestezicul şi-a uitat până şi sarea. Trebuia să aleagă ce să pună pe rană, dar le-a uitat pe toate. Şi-a pus privirile pe inimă şi suflet şi le-a luat în braţe. Totul e la superlativ acum. La un nivel superior, ciudat pentru bietul om, toată viaţa i-a căzut peste cap.

Untitled | via Tumblr

Oare chiar i-a fost dor singurătăţii de el de a venit cu atât de multă dorinţă spre el? El nu o dorea. Nu-şi dorea să o vadă, să o simtă, să-şi aducă aminte de ea sau să mai audă de ea. Ura întâlnirile cu singurătatea, nu îl făceau decât să se simtă singur, cu toate că ea era acolo. Toţi fac la fel, îşi spuse. Toţi se simţeau atât de singuri cu ea încât o făceau să se simtă invizibilă, să simtă şi ea totul la superlativ. Să se guste sentimentele şi rănile înainte de a ajunge la ei. Măcar să-i înţeleagă, să le plângă pe răni. Doar aşa, de dragul vremurilor bune, când stătea cu poeţii. Măcar amintirile lor i-au rămas prietene. Se mai duce din când în când să le viziteze numele cu câte un adolescent ce-o cheamă prin biblioteci şi prin pagini de carte, camere pline de amintiri.

Rar o mai cheamă adolescenţii, poeţii au murit de mult, bătrânii fug şi de ea şi de moarte. Câteodată are impresia că o confundă. Moartea nu-i este soră, nici măcar verişoară de gradul trei! Probabil stră-stră-stră-stră-strămătuşile taţilor străbunicii verişoarelor sale de gradul trei au fost la rândul lor verişoare de acelaşi grad, dar acum lucrurile stau altfel. Hai să fim serioşi, nici măcar nu seamănă! Singurătatea nu ucide trupuri, ci doar închide suflete. Oh, haide! Nu poate fi chiar atât de grav.. Le răpeşte şi doar dacă-s iubite le mai dă drumul, dar doar cu promisiunea că se vor întoarce. Cu promisiunea că nu o vor lăsa singură. Cu atâtea suflete captive ar avea nevoie de o singurătate să-i ţină companie. Face colecţie de suflete, coleţie de inimi. S-ar putea lua la întrecere cu moartea şi ar câştiga.

Yep

Dar nu ea nu-i aşa. Ea vrea doar să le fie alături, vrea să facă bine, dar ce să-i faci? E singurătatea, numele este definiţia superlativului. Toate cresc, sentientele se intensifică, parcă toate vor să o trădeze. Fără ea, ce-ar fi lumea? N-ar fi nimic. Şi totuşi… de ce fug toţi de ea?

Merită şi ea măcar puţină atenţie şi iubire. Se poate transforma în dragoste foarte uşor, doar… ţine-o aproape de suflet! Va aduce totul la superlativ…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.