Etichetă: august

Noapte de august

Număr stelele pe cer, aşteptând să te revăd pe tine în razele răsăritului. Mai e cale lungă până dimineaţă. E încă noapte, e încă august şi nu pare să-mi fie frig cu toate că mercurul se retrage la culcare. Luna nu a răsărit. Cred că vom avea o noapte fără lună. Mi-e dor de ea. N-am văzut-o de când îmi folosesc lacrimile drept cerneală şi scriu la lumina stelelor. Uneori aş vrea să întind mâna spre cer şi să iau una între palme, privirea mi se întunecă deseori şi poate lumina ei curată îmi va lumina noaptea. Sau poate-mi va ţine de urât şi-mi va spune poveşti. Poveşti despre lumea de dincolo de soare, poveşti despre îngeri, poveşti de la Creangă şi Andersen. Poate e prietenă şi cu gemenii Grimm. Mi-e dor de basmele lor. Cred că o voi chema la mine doar ca să o rog să mă ia cu ea. Cine ştie? Poate aşa-mi voi păstra copilul din suflet şi voi putea să ascult toate basmele scrise şi spuse de tine.

Untitled | via Tumblr

Încă e august. Încă e noapte în august. Oare soarele va răsări şi pentru mine dimineaţă sau voi fugi de lumină? Poate va fugi lumina de mine. N-am de unde şti ce vipere mă aşteaptă după colţ. Stelele nu le pot vedea, stelele nu mai pot avea grijă de mine, de asta am nevoie de una aici. Nu vreau să cadă o stea, vreau doar să coboare pentru puţin timp. Vreau să mă lumineze câteva momente pentru că mă cufund în întuneric. Mă fac una cu noaptea de august: mică, nevăzută şi fără putere. Cum voi ridica zorii dacă nu pot ridica luna să ajute stelele să lumineze noaptea? Intru în întuneric fără ele, mă pierd de lumină. Îmi voi lua călimara cu lacrimi şi-un stilou mai vechi. Găsesc eu pe ce să scriu, poate cuvintele vor face lumină.

Încă e noapte în august şi încă-mi e sufletul singur.

Trează la august

Sacul de dormit deveni umed. Nu putea ghici cauza şi chiar de s-ar fi chinuit să afle, probabil nu ar fi făcut-o suficient de interesat cât să reuşească. Atmosfera caldă şi o briză răcoroasă au făcut-o să-şi ridice privirile pentru o clipă dintre paginile cărţii. Toată forfota şi grămada de oameni dispăruse din jurul ei. Era în sfârşit linişte. Un apus de august. Era răcoare. Cam prea răcoare pentru începutul lui august. Putea simţi toamna în aer.

Privită de departe, arăta amuzant, aproape ciudat. Stătea în curtea lungă şi uşor îngustă într-un sac de dormit colorat, părea că a fost cumpărat de la un circar. Avea o pereche de căşti albe care o ajutau să fugă. Să se depărteze de lumea raţională, de adevărul care o înconjura. Era în sufrageria întunecoasă şi caldă din carte. Stătea împreună cu cei doi noi prieteni la gura şemineului, privind cum arde puternic un buştean puţin cam prea mare pentru acel şemineu şi se destăinuiau.

Undeva, la un metru de ea, lângă sacul colorat stăteau înfrigurate o pereche de sandale negre, perfecte pentru un mijloc de iulie pe o plajă goală de apus. Chiar şi aşa, tot mai perfecte erau unei seri de august, unui sac de dormit călduros, unor melodii perfecte ei şi unei cărţi. Şi aşa n-avea să le folosească. După câteva ore a întors şi ultima pagină. Nu ştia dacă să zâmbească sau să plângă. A rămas aşa câteva minute, privind coperta. Încerca să se trezească din visul pe care tocmai îl vizitase.

Se simţea ca un somnambul trezit de sunetul unei bombe nucleare ce i-a explodat în dreptul feţei. O clipă de inconştienţă i-a fost de ajuns. Şi-a deschis şi ochii sufletului şi a luat realitatea-n braţe. S-a ridicat din sacul de dormit şi un vânt rece a lovit-o în plin în clipa în care s-a ridicat în picioare. A strâns totul, şi-a luat cartea într-o mână, sandalele în cealaltă şi a luat-o spre intrarea din spate.

De-ar fi fost filmată, ai fi zis că-i finalul unui film. Prea multe gânduri o năpădiră, amintirile veneau de-a valma şi treceau prin faţa ochilor ei fără să-i lase prea mult timp să mediteze. Simţea iarba rece şi crudă sub picioarele goale, îi plăcea să simtă vara (sau ce a mai rămas din ea…). Apoi o luă încet pe alee. Încă era caldă, soarele nu ieşise complet din ea.

S-a gândit c-ar fi arătat perfect într-un final de film. Încerca cu greutate să mimeze mersul pe nisipul fin de la marginea unei mări. Nu conta care. Era mai mult un mers mecanic. Durerile o încercau crunt şi se dădu bătută. Intră în casă şi visul pierise cu totul.

A pierit şi seara ei de august…