Etichetă: carte

,,Cum să te îndrăgostești”, de Cecelia Ahern

De regulă, după cum ați și observat (dacă ați mai citit recenzii scrise de mine), încep cu o scurtă introducere a cărții, un scurt cuvânt de început, care să mă ajute să vă induc mai ușor în “transa” cărților care m-au impresionat, însă acum voi spune atât: Cecelia Ahern este autoarea bestseller-ului P.S. I love you (roman care a fost și ecranizat).

(mai mult…)

Trează la august

Sacul de dormit deveni umed. Nu putea ghici cauza şi chiar de s-ar fi chinuit să afle, probabil nu ar fi făcut-o suficient de interesat cât să reuşească. Atmosfera caldă şi o briză răcoroasă au făcut-o să-şi ridice privirile pentru o clipă dintre paginile cărţii. Toată forfota şi grămada de oameni dispăruse din jurul ei. Era în sfârşit linişte. Un apus de august. Era răcoare. Cam prea răcoare pentru începutul lui august. Putea simţi toamna în aer.

Privită de departe, arăta amuzant, aproape ciudat. Stătea în curtea lungă şi uşor îngustă într-un sac de dormit colorat, părea că a fost cumpărat de la un circar. Avea o pereche de căşti albe care o ajutau să fugă. Să se depărteze de lumea raţională, de adevărul care o înconjura. Era în sufrageria întunecoasă şi caldă din carte. Stătea împreună cu cei doi noi prieteni la gura şemineului, privind cum arde puternic un buştean puţin cam prea mare pentru acel şemineu şi se destăinuiau.

Undeva, la un metru de ea, lângă sacul colorat stăteau înfrigurate o pereche de sandale negre, perfecte pentru un mijloc de iulie pe o plajă goală de apus. Chiar şi aşa, tot mai perfecte erau unei seri de august, unui sac de dormit călduros, unor melodii perfecte ei şi unei cărţi. Şi aşa n-avea să le folosească. După câteva ore a întors şi ultima pagină. Nu ştia dacă să zâmbească sau să plângă. A rămas aşa câteva minute, privind coperta. Încerca să se trezească din visul pe care tocmai îl vizitase.

Se simţea ca un somnambul trezit de sunetul unei bombe nucleare ce i-a explodat în dreptul feţei. O clipă de inconştienţă i-a fost de ajuns. Şi-a deschis şi ochii sufletului şi a luat realitatea-n braţe. S-a ridicat din sacul de dormit şi un vânt rece a lovit-o în plin în clipa în care s-a ridicat în picioare. A strâns totul, şi-a luat cartea într-o mână, sandalele în cealaltă şi a luat-o spre intrarea din spate.

De-ar fi fost filmată, ai fi zis că-i finalul unui film. Prea multe gânduri o năpădiră, amintirile veneau de-a valma şi treceau prin faţa ochilor ei fără să-i lase prea mult timp să mediteze. Simţea iarba rece şi crudă sub picioarele goale, îi plăcea să simtă vara (sau ce a mai rămas din ea…). Apoi o luă încet pe alee. Încă era caldă, soarele nu ieşise complet din ea.

S-a gândit c-ar fi arătat perfect într-un final de film. Încerca cu greutate să mimeze mersul pe nisipul fin de la marginea unei mări. Nu conta care. Era mai mult un mers mecanic. Durerile o încercau crunt şi se dădu bătută. Intră în casă şi visul pierise cu totul.

A pierit şi seara ei de august…

Recenzie Quo Vadis – Henryk Sienkiewicz

Cărţile recomandate de prieteni sunt cele mai bune cărţi, mai ales când ştii ce gusturi au. Această carte este una dintre preferatele mele, de obicei cărţile care-mi sunt recomandate ajung repede în această categorie.

Quo vadis, Domine?

Încotro mergi, Doamne? am putea spune că este motto-ul acestei cărţi. Este, de fapt, fraza în jurul căreia se învârte întreaga acţiune a acestei cărţi, pe scurt: nucleul cărţii.

Cartea a fost premiată cu premiul Nobel pe data de 10 decembrie 1905. Polonezul Henryk Sienkiewicz, în timpul scurtei sale prezenţe le Stockholm avea să obţină şi o audienţă la regele Suediei. Pe scurt: succesul scriitorului polonez a venit repede, a strălucit odată cu fiecare cuvânt al acestui roman.Quo Vadis

Probabil toată lumea a văzut sau măcar a auzit de filmul care a fost făcut după această carte. Într-adevăr, ecranizarea este de excepţie, secvenţe care de care mai sângeroase apar des. Acestea au menirea să accentueze cât mai bine chinurile şi umilinţa pe care le-au îndurat creştinii din a doua jumătatea a secolului I şi anume din anii 63-68 după Hristos.

Nu am să vă povestesc mare lucru din acţiune, astfel aş răpi farmecul şi v-aş răpi şi plăcerea de a citi această carte. Vă pot da, în schimb, un pont: citiţi cartea numai când aveţi timp! NU recomand să o începeţi şi să uitaţi de ea câteva zile, nici pentru câteva ore nu e de lăsat din mână. E genul de carte de care te apuci şi pe care nu trebuie să o laşi din mână. Nici nu poţi să o faci.

Pentru cei care au văzut filmul, ştiţi scenele din final în care erau ucişi creştinii în arenele romane. Erau închişi acolo cu tot felul de fiare sălbatice extrem de flămânde, crucificaţi şi toate astea pentru ce? Pentru credinţa lor, dar mai ales pentru distracţia romanilor. Cum noi mergem la teatru, circ, concerte pentru a ne distra, asta făceau şi ei. Dacă veţi citi, veţi avea ocazia să vedeţi adevărata vanitate, narcisismul în toată ”splendoarea” sa şi cruzimea.

Pe de altă parte, veţi avea ocazia să simţiţi ce au simţit creştinii în momentul torturii – împlinire sufletească. Da, oricine mă poate contesta acum cu întrebarea: cum poţi fi împlinit când eşti jumuit de viu sau când eşti torturat? Ei bine, ei puneau durerea trupească în balanţă cu mulţumirea pe care o aveau ştiind că fac ceea ce trebuie, că îndură toate acestea pentru o veşnicie fericită. Aveau grijă de sufletele lor, de viaţa de apoi. E incredibil să vedeţi frica, să vi se spună fiecare sentiment pe care-l trăiau creştinii văzându-şi fraţii pierind şi cum, în ultimele clipe de viaţă, oamenii se dau de partea lui Iisus.

.

Ce-i face pe oameni creştini? Iubirea. Ce a făcut ca toate acestea să se întâmple? Ce a făcut ca păgânii să-şi formeze credinţa? Iubirea.

Aş putea sta să povestesc ore întregi despre această carte. Este o operă de artă. V-o recomand din toată inima. O să vă schimbaţi cu totul părerea despre lume. Cel puţin eu, am făcut-o. Dacă vreţi să o aveţi în biblioteca personală, vă recomand un site pe care o puteţi cumpăra ieftin (e la reduceri acum) şi cu transport gratuit: Libris.ro

Aţi citit deja cartea? Vouă ce gust v-a lăsat? 🙂

Quo Vadis, Domine?