Am pierdut timpul de parcă-l puteam cumpăra la pungă. Îl pierdeam făcând nimic sau făcând lucruri doar ca să-l pierd. Acum îl pierd amintindu-mi cum îl pierdeam când eram mică. Atunci nu-mi păsa de el. Îl luam de-o mână şi-l alergam, să mai slăbească şi el şi să-şi mişte picioarele, prea stătea în loc. Voiam și eu să fiu mare și să să nu mă mai întrebe lumea „Ce vrei să te faci când vei fi mare?”, pentru că pe atunci răspunsul era simplu – voiam să fiu medic. Părea extrem de simplu să consulți, să faci o operație și să spui unui om ce medicamente să ia. Când am vrut să fiu profesoară, nu mă gândeam la câte riscuri mă supun. Copilăria e plină de riscuri, dar niciodată, absolut niciodată nu sunt luate în seamă. Cui îi pasă de ele? Oricum nu sunt luate drept pericole și nici doi bani nu dădeam pe ele. Nu auzisem de ele, deci, în mod clar, nici nu existau. (mai mult…)