Era o vreme în care oamenii aveau curaj să se asculte unii pe alții, să-și mărturisească durerile unii altora, când aveau curajul să își ceară iertare și să-și împărtășească opiniile unii altora. Era o vreme, acum mult timp, în care oamenii aveau curaj să își mărturisească iubirea și să-și ceară iertare. Era o vreme în care curajul era întâlnit la tot pasul, era vremea în care curajul era mână în mână cu onoarea. Pe scurt, nu aveai onoarea dacă nu aveai curaj. Era o vreme, dar ce vreme… Era timpul în care mi-ar fi plăcut și mie să trăiesc. Era vremea în care sentimentele mărturisite erau un act de curaj și, fie ele evitate, erau tratate cu finețe. Era vremea în care oamenii se iubeau prin priviri și prin plimbări în parc. Erau ceasurile în care o invitație la teatru era o comoară. Erau timpurile în care femeile apreciau complimentele din partea bărbaților, iar bărbații erau vrăjiți de zâmbetele femeii.
(mai mult…)