Când te-am văzut zâmbind prima oară, mi s-a făcut inima cât un purice de mică și la fel de repede și energic bătea. La cât de înnorat și rece era afară, brusc ziua mea s-a luminat și frigul s-a făcut nesimțit. Nici fiori nu mai puteau să mă încerce în vreun fel. E amuzant, așa-i? Tocmai ei ar fi trebuit să apară, dar nu au făcut-o, au știut cel mai bine că nu era momentul lor. Acea clipă din zâmbetul tău a strălucit și-a fost de ajuns. Probabil, omul care a trecut pe lângă mine și-a zâmbit erai chiar tu, într-un moment de fericire care te-a făcut să împrăștii lumină. Cine știe care au fost motivele fericirii tale? (mai mult…)