Etichetă: fericire

Când te-am văzut zâmbind

Când te-am văzut zâmbind prima oară, mi s-a făcut inima cât un purice de mică și la fel de repede și energic bătea. La cât de înnorat și rece era afară, brusc ziua mea s-a luminat și frigul s-a făcut nesimțit. Nici fiori nu mai puteau să mă încerce în vreun fel. E amuzant, așa-i? Tocmai ei ar fi trebuit să apară, dar nu au făcut-o, au știut cel mai bine că nu era momentul lor. Acea clipă din zâmbetul tău a strălucit și-a fost de ajuns. Probabil, omul care a trecut pe lângă mine și-a zâmbit erai chiar tu, într-un moment de fericire care te-a făcut să împrăștii lumină. Cine știe care au fost motivele fericirii tale? (mai mult…)

„Nu am dus-o mereu bine, dar am fost fericit”

În ultimul timp, mi-am făcut un obicei din a posta pe facebook diferite frânturi de conversații pe care le aud sau să povestesc în două-trei fraze evenimente la care am fost martoră și care, cred eu, merită să fie transmise mai departe. Recent, am vizitat Târgul de Florii ce a avut loc la Muzeul Țăranului Român, cu speranța de a găsi niște povești sau ceva frumos de fotografiat. Adevărul este că nu acestea mi-au fost primele motive, ci dorința de a vedea o prietenă despre care trebuie să vă povestesc cândva. (mai mult…)

Un alt articol despre oameni

Adevărul este că de ceva timp nu am mai postat pe blog, deși, de scris, am scris mai mult ca niciodată. Am înșirat pagini și pagini despre tot felul de oameni – oameni fericiți, oameni care plâng, oameni care muncesc zi și noapte, oameni care trăiesc și oameni care doar există.
(mai mult…)

Oare am făcut bine?

Crăciun fericit, drag cititor! Mulțumesc pentru că ești, și azi, lângă mine!


Oare am făcut bine?

E Crăciun, e forfotă peste tot, cadouri peste cadouri, fapte bune peste fapte bune și, cel mai interesant, așteptări peste așteptări. Am observat că, de ceva timp, Crăciunul a devenit perioada în care toată lumea așteaptă ca binele pe care l-a făcut pe parcursul anului, să se întoarcă. Dar nu oricum, ci înzecit, însutit, înmiit chiar. Anul se uită sceptic la ei, la mine, la noi, își face băgăjelul liniștit, adună fiecare fir de praf, face ordine și, cu ochii încercănați, cu sprâncenele ninse, zâmbește amar. I se citește în privire o urmă fină de ironie amestecată cu milă. E așa subtilă ironia…exact ca lumânările de ceară curată în care se strecoară puțină falsitate. Eh, din greșeală, s-ar zice. Se iartă. Câteodată copiii se bucură și de zloată, când cerul nu mai are bunăvoință de zăpadă. Poate le-or mai aluneca și lor săniile la vară. (mai mult…)