De ceva timp încoace, ajung să vorbesc cu oamenii și să aud tot mai des replica „Nu pot!”, „Nu fac față” sau „Nu se poate.” Stai un pic! Cum adică nu se poate? De ce să nu se poată? De ce nu faci față? De ce nu poți? După ce am realizat că și eu aveam aceeași obișnuință de a da aceste răspunsuri, am încetat să mai gândesc așa. Acest lucru s-a întâmplat cam la începutul primului an de facultate, când o profesoară (care-și merită pe deplin acest titlu), ne-a spus că nimic nu este imposibil și că nu există „nu pot”. Am stat puțin să mă gândesc la toate momentele în care am folosit și eu cele două cuvinte. Oare chiar nu puteam? Ba puteam. (mai mult…)