Traficul era mai mult decât insuportabil, iar praful mă împiedica să respir. De fiecare dată când am lăsat inhalatorul acasă am regretat așa cum am păţit mereu. Încercam să inspir lent și să îmi păstrez calmul. Privirea mi se inceţoșase, dar incercam sa merg spre cea mai apropiată bancă. M-am așezat mai mult agitată decât speriată la umbră, mi-am cufundat fruntea în podul palmelor și am inceput să număr: unu, doi, inspiră pe nas, trei, patru, cinci, expiră pe gura, șase, șapte, inspiră, opt, nouă, zece, expiră. Cu ochii închiși, simţeam cum aerul intră fără probleme în plămâni. Începeam să mă calmez, iar respirația își intra in ritmul său normal.AlZ4mODcLcFrfRz-DoPUkIBKhFqD8hbWh8t68F8twr7F

Mi-am ridicat ochii și am crezut că îl văd. Am crezut că îl văd cum se apropie de mine și îmi zâmbește. Poate dorul se joacă cu mintea mea. M-am frecat la ochi și în incercarea de a-mi reveni, dar el se tot apropia. Nu puteam să mai deosebesc realitatea de vis, nu mai înţelegeam ce se petrece cu mine si mintea mea. Am închis ochii, iar atunci am simţit cum o pereche de mâini puternice si calde le cuprind pe ale mele: mici, reci și fără putere. Am inspirat adânc, unu, doi, trei si am expirat, apoi am dechis ochii. Era tot acolo, mă privea direct în ochi și îmi zâmbea. Îmi ţinea mâinile în ale lui și continua să mă privească. Îmi sincronizam respiraţia cu a lui, așa puteam sa mă mențin pe linia de plutire, mă menţineam vie. Tot dorul să fie de vină? Sau inima se joaca cu mine? Nu. E real, e foarte real. Mi-am ridicat privirea din nou și am zâmbit. Eram prea confuză să pot observa că el era in genunchi în faţa mea și ca tremura de durere. I-am apucat și eu mâinile și l-am îndemnat să se ridice.

S-a așezat lângă mine pe bancă și și-a pus capul pe umărul meu. Nu a scos nimeni nici măcar un singur cuvânt. Am lăsat aerul din plămânii noștri să ne fie purtători de cuvânt. L-am luat de mână, iar el mi-a dus-o la piept. Inima părea ca vrea să fugă, așa tare bătea, însă cine eram eu să mă împotrivesc unei astfel de iubiri?

Am închis ochii și i-am deschis imediat. Îmi găsisem inhalatorul. El era încă acolo jucându-se cu degetele mele subţiri. Mi-a luat aerul și mi l-a dat înapoi. M-a ucis doar ca să ma trezeasca din nou la viaţă.