Depune un jurământ. Depune jurământul tăcerii măcar pentru câteva minute. Taci şi ascultă-ţi bătăile inimii, închide ochii şi simte aerul ce-ţi intră în plămâni cu fiecare respiraţie. 

Ia tăcerea în braţe, ridică ochii spre cer şi simte-i veşnicia. Simte-i infinitatea şi vânează-i secretul. Ce eşti tu? Un punct, o mică infinitate dintr-o veşnicie, asta eşti. Uită-te la tine! Oricât de mic ai fi, Universul e aici, e lângă tine, e peste tot, te ţine în braţe. Are grijă de tine, îi este frică să nu cazi. Sufletul ţi se clatină pe marginea prăpastiei, Universul îl ţine de mână sau, poate, de un singur deget. Căderea e aproape inevitabilă.

Ce-a făcut trupul din bietul suflet? Câte frământări, câte gânduri rele şi cât a suferit din cauza trupului! Şi-a găsit sufletul un duşman. Şi-a găsit cel mai mare duşman şi singurul de altfel. I-a făcut rău, poate prea mult rău, mai mult decât ar putea suporta oricine altcineva, dar uite-l în picioare! Parcă şi acum îi sunau în minte vorbele spuse de un om înţelept: Ai grijă de tine, suflete! Ai grijă de tine pentru că nimeni altcineva nu va fi în stare să o facă. Nimeni nu va fi în stare să te iubească pentru totdeauna. 

Toţi oamenii ce au trecut prin el au plecat. Au creat o iluzie a iubirii, una a siguranţei şi apoi a încrederii. Le-au creat şi au plecat. Aşa fac oamenii.

Cu tăcerea în braţe, a ridicat ochii spre cer. A luat în braţe tot infinitul. S-a uitat în stânga, în dreapta, în faţă, dar încotro s-o apuce? A închis înapoi ochii şi a simţit frica de singurătate. Ar putea face cunoştinţă cu ea, ar putea să o ia de mână şi să plece cu ea. Să rămână singuri, să trăiască împreună pentru vecie. El şi singurătatea ar putea sta împreună pe iarbă, cu ochii spre cer şi cu viaţa-n mâini.

Acum încotro?

Depune un jurământ. Depune jurământul tăcerii măcar pentru câteva minute. Taci şi ascultă-ţi bătăile inimii, închide ochii şi simte aerul ce-ţi intră în plămâni cu fiecare respiraţie. 

It’s dark inside.