Apusurile de vară sunt mai roșii

Apusurile zilelor de vară sunt mai roșii decât cele din zilele de toamnă. Apusurile verii sunt mai dulci, mai line și mai răbdătoare. Sunt calde și blânde cu cerul pe care-l mângâie cu finețe, lăsând seara să-l cuprindă cu totul în brațele sale. Serile de vară nu au lacrimi și nici nu se grăbesc să vină, nu se grăbesc să plece și nu se roagă să mai rămână – sunt atât cât să umple lumea de dorințe. Apusurile de vară nasc vise și împlinesc visuri la margini de mare, pe creste de munte și la umbrele muribunde ale copacilor. Apusurile de vară vin și pleacă fără să le simți trecerea prin lume, în tocmai ca un fluture ce ți-a atins obrazul în zbor, trecând pe lângă tine. Atât de gingaș și tăcut este, încât îl simți abia după ce pleacă. Le simți cum îți mângâie creștetul capului și mâinile reci, cum îți deschid simțurile și cum inima tresaltă neștiutoare la atingerea lor. Le sorbi din priviri și nu te saturi de ele, așa cum nici ele nu se mai satură de privirile tale iubitoare, așa că par că ar mai zăbovi puțin. Apusurile de vară sunt mai roșii.

Continuă lectura „Apusurile de vară sunt mai roșii”

Crăciunul nu mai e cum era odată

Am auzit foarte des în ultima perioadă propozițiile următoare: Nu mai simt că este Crăciun. | Parcă nu mai au farmec aceste sărbători. | Nu mai e Crăciunul cum era odată, când eram noi copii. Ei bine, o perioadă de timp am avut tendința de a mă alătura și eu celor care efectiv nu mai simt Crăciunul așa cum o făceaualtă dată. Totuși, e trist să nu te mai bucuri de o sărbătoare așa mare, să nu mai simți bucuria Nașterii Domnului, să nu mai primești colindători sau să muncești atât de mult, încât să uiți ce este cu adevărat important. Continuă lectura „Crăciunul nu mai e cum era odată”