Off, de ce e aşa frig aici? Mi-e frică, unde mă aflu? Cine sunt aceşti oameni şi de ce sunt aşa mari? De ce m-au scos afară din casă? Ce vor să facă din mine? Şi de ce îşi ascund feţele în spatele acelor hârtii? Lăsaţi-mă în pace! 

Cine mă ia în braţe şi de ce? Mi-e teamă!

Mami, tu eşti? Ce frumoasă eşti! Ce zâmbet frumos ai! În sfârşit te văd, cred că am să le mulţumesc oamenilor cu măşti. Mami, ce ochi frumoşi ai! De ce curg cristale din ei?

Mulţumesc, mamă! Ţii minte cum, la grădi, plângeai la serbările mele şi ţii tu minte oare ce mândră eram când deschideam serbările cu o poezioară? Sau ţii tu oare minte când plângeam după ce-mi juleam genunchii? Îţi plecai genunchii în faţa mea îngrijindu-i pe ai mei. Mai ţii minte când făceam tot posibilul să-ţi stric bucatele, crezând că le fac mai bune?

Sunt sigură că pe lângă toate acestea îţi aminteşti şi clipa în care am intrat în clasa I, sunt sigură că încă retrăieşti emoţiile examenului naţional de la sfârşit de clasa a VIII-a şi la fel de convinsă sunt şi de faptul că emoţiile primei mele zile de liceu încă-ţi bântuie inima.

Dragă mamă, vreau să-ţi mulţumesc pentru fiecare moment în care ai râs şi ai plâns cu mine, pentru fiecare cuvânt bun şi pentru fiecare mustrare făcută cu rost, pentru fiecare clipă în care m-ai susţinut din umbră şi pentru că mi-ai dat viaţă!

Dacă n-ai fi avut milă de sufletul care urma să se nască, n-aş fi fost astăzi aici, scriind aceste cuvinte şi n-aş fi lăudat femeia, izvorul de viaţă al acestei lumiIubiţi-vă mamele cât sunt în viaţă şi iubiţi-le amintirea, căci ele vă vor iubi şi de pe pământ şi din Ceruri.

La mulţi ani, mamă!