Dă-mi, te rog, putere!

Dă-mi puterea să pot alerga spre răsărit. Lasă-mă să văd cum se trezeşte soarele exact ca un copil mic în zorii zilei cu zâmbetul pe buze. Vreau să-i văd aurul din ochii dimineţii şi să pot număra într-un sfârşit stelele de pe cer. Răsăritul le ascunde pe cele mici şi-mi lasă marile comori la îndemână. Dă-mi te rog putere să merg până la soarele dimineţii, să pot privi cum lumea se pregăteşte să scoată zâmbetul de pe buzele sale. Dă-mi putere să îndur împreună cu el răul pe care lumea se pregăteşte să-l facă peste zi. Dă-mi putere să pot apune odată cu el fără să plângem, ci doar să îndurăm răul pe care oamenii îl vor face sub ochii noştri.

Stars

Dă-mi putere şi răbdare să pot culege lacrimile celor bătuţi de soartă, celor bătuţi de propria conştiinţă. Aş putea face un ocean şi două mări din ele. Dă-mi putere să le adun şi să am grijă de ele. Le voi pune într-un nor, undeva sus, să nu poată ajunge nici cu scara şi când lumea va fi prea seacă de sentimente şi vise, vor cădea lacrimi pe obrajii lor. Dă-mi doar puterea să le adun şi să le aşez una lângă alta. Să-şi ţină companie, să nu le fie urât. Măcar lacrimile să fugă de singurătate. Să stea împreună într-un nor, într-un lac, într-o mare, într-un ocean.

Crying

Dă-mi putere să adun inimi. Le vreau doar pe cele frânte, pe cele din care am cules lacrimi. Voi lua un ac şi nişte aţă neagră să le cos durerile. Aţa roşie le-ar făcea inimile oarbe din nou. Cea neagră le-ar face imune la sentimente. S-ar lua de mână cu raţiunea şi-ar lua-o la goană. Poate ar trebui să le cos cu aţă vişinie, atunci ar avea doar grijă de ele. Şi-ar ţine ochii deschişi şi sentimentele într-un rucsăcel bine sigilat, undeva înăuntru. Dă-mi putere să le adun şi să le vindec. Bietele inimi frânte…

Art

Dă-mi putere să-i ajut. Dă-mi putere să mă salvez. Dă-mi putere să-mi ucid sufletul sau dă-mi putere să-l ţin tare. Dă-mi putere, Doamne!