A tras draperiile grele ale camerei și s-a închis între hârtii și praf. Ar fugi dincolo de ferestre și s-ar ascunde tot mai adânc în bucățile de inimă ce i-au mai rămas atârnând undeva prin cutia toracică. Adună câteva hârtii de pe masă, aprinde o lumânare din ceară veche și începe să se joace, să alerge pe hârtie, să-și cotrobăie prin minte și să-și închidă mai apoi ușile. Se face frig și mai închide și-o fereastră, e gol pe dinăuntru, deși afară de plin de zâmbete și ochii sunt plini de sclipiri. Se uită-n stânga și-n dreapta de parcă ar vrea să piardă bucăți de timp și să le închidă departe de tot ce este și de tot ce ar trebui să fie. Apoi își închide ochii și-și pleacă pleoapele dintr-o singură suflare. Curg câteva lacrimi curate și reci, iar pleoapele i se dezlipesc greoi. Ochii mari și verzi erau acum mai obosiți ca niciodată, iar irișii săi nu mai străluceau, ci ardeau în lumina slabă a lumânării. Ridică privirea spre tavan și-și lăsă capul pe spate ca și cum și-ar fi lăsat grijile să-i cadă de pe umeri.

(mai mult…)