Mă pierd în cuvinte, mă pierd în zâmbete și în atât de multă fericire. Mă pierd iar și iar în umbrele mele, în umbrele celor care s-au pierdut, în fiecare clipă ce vrea să treacă pe lângă mine și în fiecare rafală de vânt care mă ocolește. Scriu, șterg, iar scriu și sfârșesc prin a arunca hârtia. Mă pierd în propriile idei care-mi par mai mult decât bune, dar pe care nu le formulez suficient de bine cât să mă facă să le dau vreun sens mai bun decât cel care deja nu-mi place. Mă pierd și apoi mă trezesc cu zâmbetul mai strălucitor decât atunci când credeam eu că eram fericită. Mă pierd și mă găsesc în alte nonsensuri, în alte vieți și în notele unei piese ce rulează continuu de două zile pe fundal. Nu o iau mereu în seamă, dar sunt sigură că doar ea îmi face perfuzii și perfuzii cu fericire. Zi și noapte, oră de oră, iar când se golește, melodia de pe fundal se schimbă și pornește alta cu altă soluție salină. Mă înțeapă în vene și în funcție de compatibilitatea noastră mă ia în brațe cu razele ei de soare sau îmi închide ferestrele și ușile până când inima nu mai vrea să stea și fuge să găsească puțină alinare. (mai mult…)