Lucrurile cu adevărat frumoase

Haideți să vorbim despre lucruri clișeice. Lucrurile clișeice sunt subiectele despre care oamenii simpli ca mine iubesc să vorbească din varii motive. Te aștepți uneori ca o discuție simplă despre oameni, despre flori sau emoții să urce până în înalturi și să le străpungă, ajungând dincolo de ele. De la cele mai obișnuite lucruri, oamenii simt infinitul și puțin dincolo de el, pentru că asta suntem noi – bucăți finite de lut, capabile să simtă infinitul. Nemurirea noastră stă în iubirea pe care o simțim aici. La fel și Mântuirea.
Continuă lectura „Lucrurile cu adevărat frumoase”

Goana pentru cadouri

Zilele trecute, așteptând o prietenă, am intrat în Cărturești Verona – o splendoare de loc. Nu vă pot spune cât de dulci și atrăgătoare erau decorațiunile de acolo – atât cele pentru vânzare, cât și cele menite să aducă în librărie spiritul sărbătorilor. M-au hipnotizat și simțeam că, de aș fi avut toți banii din lume, aș fi cumpărat tot ce-mi cădea în mână. Am luat în mână un glob finuț de sticlă, decorat cu dantelă și jumătăți de perluțe. Era într-adevăr de o finețe mare. Continuă lectura „Goana pentru cadouri”

Spitale de colindători

De obicei nu scriu punctual despre lucrurile care mi se întâmplă. Am făcut-o de câteva ori, dar pentru evenimente care chiar m-au prins cu adevărat în mreje. Împart cu voi, cei care încă aveți răbdarea să mă citiți, doar cele mai puternice trăiri pe care le încearcă inima mea. Acum vreau să vă spun câte ceva despre experiența colindatului prin spitale. Recunosc, nu este prima dată când fac asta, dar este prima dată când mă atinge atât de puternic, atât de frapant și atât de adânc. Mulțumesc grupurilor ATOR Târgu Neamț și ASCOR București pentru că, de-a lungul a atâtor ani,mi-au oferit ocazia să trăiesc cele mai puternice simțiri pe care firea umană le descoperă cu o timiditate nemaivăzută.

Dacă doriți să vă alăturați cetei de colindători despre care veți citi, încă aveți ocazia. Toate detaliile le găsiți pe pagina de facebook ASCOR București.

Continuă lectura „Spitale de colindători”

Vezi?

                A venit primăvara și brusc am început să văd. Sună amuzant, da, dar ne izbim în viață de un moment de revelație în care începem să vedem lucrurile care au existat și până acum, dar cărora nu le-am acordat atenție – nu începem să observăm, pur și simplu vedem. Am început ca un școlar la prima sa compunere – a venit primăvara (acoperă-mi inima cu ceva. Cu umbra unui copac sau, mai bine, cu umbra ta. – sigur ați mai citit aceste cuvinte din Emoție de Toamnă, de Nichita Stănescu. Acolo venea toamna), căci asta și sunt de când am început să mă uit în jurul meu și să încep să nu mai uit – o continuă primăvară. Renasc odată cu firele de iarbă atât de firave și cu soarele care prinde putere.

                Odată cu prima zi de primăvară am început să-mi fac tot felul de însemnări – ce văd, ce trăiesc, ce simt că, poate-poate, într-o bună zi voi pune totul pe hârtie. Cred că era timpul să mă trezesc și eu, căci în prima zi de primăvară am văzut cum răsare apusul. Eram în tren, iar în jurul orelor 16 Cerul a început să sângereze, Soarele să cadă, iar în ciuda acestor cuvinte, durerea era ultimul lucru la care te puteai gândi în acele clipe. Ziua se stingea blând, precum o candelă căreia i se consumase uleiul – cu o flacără roșie, firavă, dar totuși puternică, cu iz de primăvară. Am început să văd cum răsar apusurile.

                Mai apoi am văzut cum plâng cerurile a bucurie, iar lacrimile lor se izbeau frenetic de sticla murdară și veche a vagonului în care mă aflam. Se lipeau de geam cu o forță uimitoare și apoi se prelingeau de-a lungul sticlei ca o urmă de iubire consumată. Mi-ar fi plăcut să vedeți acest fenomen; mie mi s-a părut fascinant. Este un lucru pe cât de firesc, pe atât de fascinant. Dansau, luptau, alergau, deși ai fi spus că aterizează la întâmplare, dar dacă priveai atent, puteai declara sub jurământ că aveau o ordine atât de clară, încât nicio picătură nu ar fi îndrăznit să cadă înainte alteia sau să atingă sticla înainte de a-i fi venit rândul.  Am început să văd cum ploaia nu este decât o mamă ordonată, ce dă picăturilor sale toată libertatea, dar la timpul ei.

                Am început să văd cum sfârșiturile sunt începuturi, iar dealurile sunt doar văi privite de jos în sus. Am început să văd, că de observat eram deja plictisită.