Obişnuiam iarna, să merg noaptea acasă cu ochii spre cer. Oricine ar vedea un astfel de om, ar zice că e nebun, că fie visează sau fie are probleme cu musculatura gâtului şi îl atacă o serie de cârcei insuportabili. Ei bine, eu mă pot considera nebună dacă găsesc frumoase stelele, cerul pigmentat cu fire de lumină, de parcă ar fi pământul de Crăciun.

Merg şi văd cum se pierd stelele în lumina becurilor reci. E frig, e noapte şi-i rece şi-n suflet la mine. Vechile probleme, încredere zero la purtător şi frică. De care frică? De alte dezamăgiri. De care dezamăgiri? De tot felul. Orice poate distruge totul, la fel de bine cum orice poate construi palate. (mai mult…)