Etichetă: poveste

Între apus și noapte

Există în zi un moment în care pe pământ a mai rămas o urmă de Soare.
S-a rătăcit puțină lumină printre umbre și oameni și nu a mai găsit cerul să-i poată fugi în brațe. A clipit și l-a ratat. S-a întors cu spatele la cer, iar el a fugit de ea și a lăsat-o să hoinărească.
(mai mult…)

Goana pentru cadouri

Zilele trecute, așteptând o prietenă, am intrat în Cărturești Verona – o splendoare de loc. Nu vă pot spune cât de dulci și atrăgătoare erau decorațiunile de acolo – atât cele pentru vânzare, cât și cele menite să aducă în librărie spiritul sărbătorilor. M-au hipnotizat și simțeam că, de aș fi avut toți banii din lume, aș fi cumpărat tot ce-mi cădea în mână. Am luat în mână un glob finuț de sticlă, decorat cu dantelă și jumătăți de perluțe. Era într-adevăr de o finețe mare. (mai mult…)

Spitale de colindători

De obicei nu scriu punctual despre lucrurile care mi se întâmplă. Am făcut-o de câteva ori, dar pentru evenimente care chiar m-au prins cu adevărat în mreje. Împart cu voi, cei care încă aveți răbdarea să mă citiți, doar cele mai puternice trăiri pe care le încearcă inima mea. Acum vreau să vă spun câte ceva despre experiența colindatului prin spitale. Recunosc, nu este prima dată când fac asta, dar este prima dată când mă atinge atât de puternic, atât de frapant și atât de adânc. Mulțumesc grupurilor ATOR Târgu Neamț și ASCOR București pentru că, de-a lungul a atâtor ani,mi-au oferit ocazia să trăiesc cele mai puternice simțiri pe care firea umană le descoperă cu o timiditate nemaivăzută.

Dacă doriți să vă alăturați cetei de colindători despre care veți citi, încă aveți ocazia. Toate detaliile le găsiți pe pagina de facebook ASCOR București.

(mai mult…)

Toamna are miros de…

Știu că a venit toamna de pe la sfârșitul lui august. Se simte-n aer, în amiaza mare, că soarele nu mai este atât de copleșitor. E suficient să intru în grădină și să privesc cu puțină atenție viața ce crește acolo – petale mov și-o tulpină subțire, albă, firavă. Un pui de balerină dansează printre firele încă verzi de iarbă – o brândușă mică și plăpândă, răsărită ca un ghiocel în opulența verii care-și strânge ușor bagajul. Așa știu eu că vine toamna. Cândva nu-mi plăceau brândușele, nici toamna nu-mi plăcea. Semăna cu o moarte îmbrăcată frumos – nimic bun nu-mi prevestea apariția brândușelor, chiar nu-mi plăcea de ele. Acum lucrurile s-au schimbat. Îmi plac brândușele și luna octombrie. Toamna nu mai e moarte. Toamna e acel moment când totul, dar absolut totul din jurul tău, se dezbracă de o haină care, pe ici, pe colo, s-a uzat și murdărit. Așa este ea, o mică șireată care pare că-ți ia, dar îți dă mai mult decât ai putea duce. Cât de frumoasă și bogată e toamna, Doamne! (mai mult…)