Cărţile recomandate de prieteni sunt cele mai bune cărţi, mai ales când ştii ce gusturi au. Această carte este una dintre preferatele mele, de obicei cărţile care-mi sunt recomandate ajung repede în această categorie.

Quo vadis, Domine?

Încotro mergi, Doamne? am putea spune că este motto-ul acestei cărţi. Este, de fapt, fraza în jurul căreia se învârte întreaga acţiune a acestei cărţi, pe scurt: nucleul cărţii.

Cartea a fost premiată cu premiul Nobel pe data de 10 decembrie 1905. Polonezul Henryk Sienkiewicz, în timpul scurtei sale prezenţe le Stockholm avea să obţină şi o audienţă la regele Suediei. Pe scurt: succesul scriitorului polonez a venit repede, a strălucit odată cu fiecare cuvânt al acestui roman.Quo Vadis

Probabil toată lumea a văzut sau măcar a auzit de filmul care a fost făcut după această carte. Într-adevăr, ecranizarea este de excepţie, secvenţe care de care mai sângeroase apar des. Acestea au menirea să accentueze cât mai bine chinurile şi umilinţa pe care le-au îndurat creştinii din a doua jumătatea a secolului I şi anume din anii 63-68 după Hristos.

Nu am să vă povestesc mare lucru din acţiune, astfel aş răpi farmecul şi v-aş răpi şi plăcerea de a citi această carte. Vă pot da, în schimb, un pont: citiţi cartea numai când aveţi timp! NU recomand să o începeţi şi să uitaţi de ea câteva zile, nici pentru câteva ore nu e de lăsat din mână. E genul de carte de care te apuci şi pe care nu trebuie să o laşi din mână. Nici nu poţi să o faci.

Pentru cei care au văzut filmul, ştiţi scenele din final în care erau ucişi creştinii în arenele romane. Erau închişi acolo cu tot felul de fiare sălbatice extrem de flămânde, crucificaţi şi toate astea pentru ce? Pentru credinţa lor, dar mai ales pentru distracţia romanilor. Cum noi mergem la teatru, circ, concerte pentru a ne distra, asta făceau şi ei. Dacă veţi citi, veţi avea ocazia să vedeţi adevărata vanitate, narcisismul în toată ”splendoarea” sa şi cruzimea.

Pe de altă parte, veţi avea ocazia să simţiţi ce au simţit creştinii în momentul torturii – împlinire sufletească. Da, oricine mă poate contesta acum cu întrebarea: cum poţi fi împlinit când eşti jumuit de viu sau când eşti torturat? Ei bine, ei puneau durerea trupească în balanţă cu mulţumirea pe care o aveau ştiind că fac ceea ce trebuie, că îndură toate acestea pentru o veşnicie fericită. Aveau grijă de sufletele lor, de viaţa de apoi. E incredibil să vedeţi frica, să vi se spună fiecare sentiment pe care-l trăiau creştinii văzându-şi fraţii pierind şi cum, în ultimele clipe de viaţă, oamenii se dau de partea lui Iisus.

.

Ce-i face pe oameni creştini? Iubirea. Ce a făcut ca toate acestea să se întâmple? Ce a făcut ca păgânii să-şi formeze credinţa? Iubirea.

Aş putea sta să povestesc ore întregi despre această carte. Este o operă de artă. V-o recomand din toată inima. O să vă schimbaţi cu totul părerea despre lume. Cel puţin eu, am făcut-o. Dacă vreţi să o aveţi în biblioteca personală, vă recomand un site pe care o puteţi cumpăra ieftin (e la reduceri acum) şi cu transport gratuit: Libris.ro

Aţi citit deja cartea? Vouă ce gust v-a lăsat? 🙂

Quo Vadis, Domine?