Etichetă: răsărit

Apusurile de vară sunt mai roșii

Apusurile zilelor de vară sunt mai roșii decât cele din zilele de toamnă. Apusurile verii sunt mai dulci, mai line și mai răbdătoare. Sunt calde și blânde cu cerul pe care-l mângâie cu finețe, lăsând seara să-l cuprindă cu totul în brațele sale. Serile de vară nu au lacrimi și nici nu se grăbesc să vină, nu se grăbesc să plece și nu se roagă să mai rămână – sunt atât cât să umple lumea de dorințe. Apusurile de vară nasc vise și împlinesc visuri la margini de mare, pe creste de munte și la umbrele muribunde ale copacilor. Apusurile de vară vin și pleacă fără să le simți trecerea prin lume, în tocmai ca un fluture ce ți-a atins obrazul în zbor, trecând pe lângă tine. Atât de gingaș și tăcut este, încât îl simți abia după ce pleacă. Le simți cum îți mângâie creștetul capului și mâinile reci, cum îți deschid simțurile și cum inima tresaltă neștiutoare la atingerea lor. Le sorbi din priviri și nu te saturi de ele, așa cum nici ele nu se mai satură de privirile tale iubitoare, așa că par că ar mai zăbovi puțin. Apusurile de vară sunt mai roșii.

(mai mult…)

Spune-mi, inimă

Spune-mi, inimă, încotro s-o apuc în nopțile fără stele. Luminează-mi cărările în întuneric și arată-mi drumul spre tine. Simt cum mă înstrăinez de tine și cum uit cine am fost și cine îmi doream să fiu. Luminează-mi căile pe care le-am întunecat și strânge-mi fărâmele pe care le-am pierdut pe drumul meu până aici. Ia nor cu nor și cerul bucată cu bucată. Arată-mi stelele pe care le-am ratat în atâtea nopți și lasă-mi vântul să-mi adie prin părul desprins, să-l simt mângâindu-mi fața și încălzindu-mi picioarele. Lasă, inimă, pârâul să curgă și să strige în liniștea nopții. Lasă greierii să-mi cânte și lasă-mi gândurile să salte alături de ei prin iarba proaspăt spălată de rouă. Lasă-mi gândurile să se piardă în basme și-n praf de stele. Fă-mi ochii să vadă dincolo de norii grei, până la cerul senin și umed al nopților de vară. (mai mult…)

Dă-mi putere

Dă-mi, te rog, putere!

Dă-mi puterea să pot alerga spre răsărit. Lasă-mă să văd cum se trezeşte soarele exact ca un copil mic în zorii zilei cu zâmbetul pe buze. Vreau să-i văd aurul din ochii dimineţii şi să pot număra într-un sfârşit stelele de pe cer. Răsăritul le ascunde pe cele mici şi-mi lasă marile comori la îndemână. Dă-mi te rog putere să merg până la soarele dimineţii, să pot privi cum lumea se pregăteşte să scoată zâmbetul de pe buzele sale. Dă-mi putere să îndur împreună cu el răul pe care lumea se pregăteşte să-l facă peste zi. Dă-mi putere să pot apune odată cu el fără să plângem, ci doar să îndurăm răul pe care oamenii îl vor face sub ochii noştri.

Stars

Dă-mi putere şi răbdare să pot culege lacrimile celor bătuţi de soartă, celor bătuţi de propria conştiinţă. Aş putea face un ocean şi două mări din ele. Dă-mi putere să le adun şi să am grijă de ele. Le voi pune într-un nor, undeva sus, să nu poată ajunge nici cu scara şi când lumea va fi prea seacă de sentimente şi vise, vor cădea lacrimi pe obrajii lor. Dă-mi doar puterea să le adun şi să le aşez una lângă alta. Să-şi ţină companie, să nu le fie urât. Măcar lacrimile să fugă de singurătate. Să stea împreună într-un nor, într-un lac, într-o mare, într-un ocean.

Crying

Dă-mi putere să adun inimi. Le vreau doar pe cele frânte, pe cele din care am cules lacrimi. Voi lua un ac şi nişte aţă neagră să le cos durerile. Aţa roşie le-ar făcea inimile oarbe din nou. Cea neagră le-ar face imune la sentimente. S-ar lua de mână cu raţiunea şi-ar lua-o la goană. Poate ar trebui să le cos cu aţă vişinie, atunci ar avea doar grijă de ele. Şi-ar ţine ochii deschişi şi sentimentele într-un rucsăcel bine sigilat, undeva înăuntru. Dă-mi putere să le adun şi să le vindec. Bietele inimi frânte…

Art

Dă-mi putere să-i ajut. Dă-mi putere să mă salvez. Dă-mi putere să-mi ucid sufletul sau dă-mi putere să-l ţin tare. Dă-mi putere, Doamne!

Poveste fără titlu

După o pauză lungă, am decis. Iau stiloul în mână, îmi iau caietul prăfuit de pe raftul de sus şi voi scrie din nou! M-am hotărât.

Într-o dimineaţă răcoroasă de vară, voi ieşi înainte de răsărit afară cu toate ale mele – gânduri, sentimente, cerneală, stilou, foi, frici şi amintiri şi voi începe să scriu. Le voi da ocazia tuturor să-şi spună cuvântul. Biata foaie va plânge de atât amar, dar tăcând le vom asculta durerile. Poate cu lacrimi, poate fără.Download Sunrise Wallpapers Images for free

Abia atunci voi lua stiloul între degete şi-l voi lăsa să mă ajute să scriu. Măcar atât să facă şi el şi cu măcar atât să-l ajut. Apropii vârful peniţei de hârtie, mă opresc pentru o clipă. Soarele se trezeşte. Ştia că voi fi aici să-i spun bună dimineaţa! şi să-i zâmbesc atunci când va deschide ochii. Încerc să-l privesc mai mult decât este posibil, înainte ca el să-mi închidă ochii pentru a mă feri de durere. E linişte. Mult prea linişte pentru un scriitor atât de agitat. Pare că vrea să-mi alunge nerăbdarea şi frica din inimă, dar totuşi, ce aştept? Să scriu! Da, asta aştept! Să pun în sfârşit stiloul pe foaie. După atâta timp, a venit momentul. Am atâtea să scriu… Aş putea începe să descriu acest răsărit. Mi-aş putea începe romanul şi să-i termin începutul. Sau aş putea pur şi simplu să scriu, aşa cum făceam acum câteva săptămâni.

Să scriu doar ca să mă liniştesc. Să încep să călătoresc şi să-i iau pe toţi cu mine. Pe toţi cei care vor citi aceste rânduri. Aş putea să scriu, aş putea… Sau nu.

Aş putea totuşi să privesc răsăritul şi să închid ochii. Voi putea scrie la noapte dacă stelele nu-mi vor lua iar privirile, voi scrie despre ele.

Rămân să privesc răsăritul. Voi putea scrie despre el la apus. Îmi lipseşte doar o pereche de braţe, îmi lipseşte acasă. Voi scrie mai târziu…

You put your arms around me and I’m home.