M-am gândit cândva să tac şi să ascult, să închid ochii raţiunii şi să privesc cu ochii sufletului, m-am gândit să nu mai scriu, să meditez şi să plâng în tăcere fiecare durere a mea, fiecare durere a voastră, fiecare fir de frică şi fiecare rază de lumină ascunsă de întuneric.

Şi-am să iubesc pe toţi şi pe toate, că toţi şi toate au un rost. Am să-i iubesc pentru fiecare zâmbet curat pe care-l urcă din când în când pe chipurile brăzdate cu riduri fine de încruntare. Am să-i iubesc pentru fiecare privire caldă pe care o aruncă-n neştiinţă din milă şi iubire. (mai mult…)