Etichetă: singurătate

Oameni dependenți de oameni

Mă gândeam zilele trecute la cum ar trata un alcoolic dependența de alcool, un fumător dependența de tutun sau un om oarecare dependența de droguri. Fiecare dependență poate fi tratată. Nimic nu este definitiv și nici imposibil de realizat. Dacă veți citit Shantaram și Umbra Muntelui (două cărți minunate care umbresc firul unei singure povești), veți avea ceritudinea că aproape orice dependență poate fi tratată cu o cantitate de efort specifică fiecărui caz în parte. Trebuie să recunoaștem, niciodată nu va fi ușor să renunți la un viciu pe care l-ai cărat cu grijă pe umeri o viață întreagă. Când ajungem într-un anumit punct al vieții, simțim cât de tare ne apleacă spre pământ greutatea dependenței. (mai mult…)

Și când crezi că ești singur, parcă nu e chiar așa

Un vânt rece te cuprinde tot mai des din toate părțile și se lasă seara. Soarele se ascunde și piere într-un sfârșit de lumină. Lasă în urma lui o dâră de praf fin și rece, un praf de aur murdar. Praful lăsat în urmă strălucește slab sub rafalele de vânt pare a fi o grămadă de scântei lăsate în urma unui suflet ce târâia după el un buștean aprins. Părea că târâie după el o speranță ce mocnește, dar care nu mai poate să ardă. Vântul se oprește și se lasă tot mai rece, iar tu începi să tremuri tot mai tare de frig. Te apropii ușor de scânteile împrăștiate și-ți întinzi timid mâinile. Cu fiecare urmă de întuneric ce apare pe cer, se stinge jalnic câte o scânteie. Se stinge greu ca un muribund ce vrea să se agațe de ultimul fir de viață pe care-l mai vede în față. (mai mult…)

Superlativ

Ce-ar putea simţi un om singur în afară de singurătate? Singurătatea vine la pachet cu vreun bonus? Singurătăţii nu-i este dor de nimeni, singurătatea nu poate iubi, singurătate nu primeşte vizite, nu caută oameni, nu uită nimic, nu poate face bine. Şi-ar dori să fie şi ea frumoasă, să fie iubită, să facă bine, dar vine cu spatele încovoiat şi cu durere. Nu vine cu durere-n suflet, n-are suflet. Nu vine nici cu inima rănită, n-are inimă. Aduce durere pentru suflet şi răni pentru inimă şi-ncepe să plângă. Şi-a uitat pansamentele acasă, a uitat şi anestezicul şi-a uitat până şi sarea. Trebuia să aleagă ce să pună pe rană, dar le-a uitat pe toate. Şi-a pus privirile pe inimă şi suflet şi le-a luat în braţe. Totul e la superlativ acum. La un nivel superior, ciudat pentru bietul om, toată viaţa i-a căzut peste cap.

Untitled | via Tumblr

Oare chiar i-a fost dor singurătăţii de el de a venit cu atât de multă dorinţă spre el? El nu o dorea. Nu-şi dorea să o vadă, să o simtă, să-şi aducă aminte de ea sau să mai audă de ea. Ura întâlnirile cu singurătatea, nu îl făceau decât să se simtă singur, cu toate că ea era acolo. Toţi fac la fel, îşi spuse. Toţi se simţeau atât de singuri cu ea încât o făceau să se simtă invizibilă, să simtă şi ea totul la superlativ. Să se guste sentimentele şi rănile înainte de a ajunge la ei. Măcar să-i înţeleagă, să le plângă pe răni. Doar aşa, de dragul vremurilor bune, când stătea cu poeţii. Măcar amintirile lor i-au rămas prietene. Se mai duce din când în când să le viziteze numele cu câte un adolescent ce-o cheamă prin biblioteci şi prin pagini de carte, camere pline de amintiri.

Rar o mai cheamă adolescenţii, poeţii au murit de mult, bătrânii fug şi de ea şi de moarte. Câteodată are impresia că o confundă. Moartea nu-i este soră, nici măcar verişoară de gradul trei! Probabil stră-stră-stră-stră-strămătuşile taţilor străbunicii verişoarelor sale de gradul trei au fost la rândul lor verişoare de acelaşi grad, dar acum lucrurile stau altfel. Hai să fim serioşi, nici măcar nu seamănă! Singurătatea nu ucide trupuri, ci doar închide suflete. Oh, haide! Nu poate fi chiar atât de grav.. Le răpeşte şi doar dacă-s iubite le mai dă drumul, dar doar cu promisiunea că se vor întoarce. Cu promisiunea că nu o vor lăsa singură. Cu atâtea suflete captive ar avea nevoie de o singurătate să-i ţină companie. Face colecţie de suflete, coleţie de inimi. S-ar putea lua la întrecere cu moartea şi ar câştiga.

Yep

Dar nu ea nu-i aşa. Ea vrea doar să le fie alături, vrea să facă bine, dar ce să-i faci? E singurătatea, numele este definiţia superlativului. Toate cresc, sentientele se intensifică, parcă toate vor să o trădeze. Fără ea, ce-ar fi lumea? N-ar fi nimic. Şi totuşi… de ce fug toţi de ea?

Merită şi ea măcar puţină atenţie şi iubire. Se poate transforma în dragoste foarte uşor, doar… ţine-o aproape de suflet! Va aduce totul la superlativ…

Lecţie pentru suflet

Depune un jurământ. Depune jurământul tăcerii măcar pentru câteva minute. Taci şi ascultă-ţi bătăile inimii, închide ochii şi simte aerul ce-ţi intră în plămâni cu fiecare respiraţie. 

Ia tăcerea în braţe, ridică ochii spre cer şi simte-i veşnicia. Simte-i infinitatea şi vânează-i secretul. Ce eşti tu? Un punct, o mică infinitate dintr-o veşnicie, asta eşti. Uită-te la tine! Oricât de mic ai fi, Universul e aici, e lângă tine, e peste tot, te ţine în braţe. Are grijă de tine, îi este frică să nu cazi. Sufletul ţi se clatină pe marginea prăpastiei, Universul îl ţine de mână sau, poate, de un singur deget. Căderea e aproape inevitabilă.

Ce-a făcut trupul din bietul suflet? Câte frământări, câte gânduri rele şi cât a suferit din cauza trupului! Şi-a găsit sufletul un duşman. Şi-a găsit cel mai mare duşman şi singurul de altfel. I-a făcut rău, poate prea mult rău, mai mult decât ar putea suporta oricine altcineva, dar uite-l în picioare! Parcă şi acum îi sunau în minte vorbele spuse de un om înţelept: Ai grijă de tine, suflete! Ai grijă de tine pentru că nimeni altcineva nu va fi în stare să o facă. Nimeni nu va fi în stare să te iubească pentru totdeauna. 

Toţi oamenii ce au trecut prin el au plecat. Au creat o iluzie a iubirii, una a siguranţei şi apoi a încrederii. Le-au creat şi au plecat. Aşa fac oamenii.

Cu tăcerea în braţe, a ridicat ochii spre cer. A luat în braţe tot infinitul. S-a uitat în stânga, în dreapta, în faţă, dar încotro s-o apuce? A închis înapoi ochii şi a simţit frica de singurătate. Ar putea face cunoştinţă cu ea, ar putea să o ia de mână şi să plece cu ea. Să rămână singuri, să trăiască împreună pentru vecie. El şi singurătatea ar putea sta împreună pe iarbă, cu ochii spre cer şi cu viaţa-n mâini.

Acum încotro?

Depune un jurământ. Depune jurământul tăcerii măcar pentru câteva minute. Taci şi ascultă-ţi bătăile inimii, închide ochii şi simte aerul ce-ţi intră în plămâni cu fiecare respiraţie. 

It’s dark inside.