Oameni, Valentini și Dragobeți

După o perioadă (destul de lungă) în care nu am mai postat nimic, mi-am ținut morală că mi-am lăsat blog-ul în bătaia vântului, așa că l-am șters puțin de praf și după ce am privit puțin în jur, mi-am dat seama că este timpul să-i spun o poveste. Lui. Și vouă.

Continuă lectura „Oameni, Valentini și Dragobeți”

Sufletul meu pereche

Știu că niciodată nu îmi voi căuta sufletul pereche, dar nu pentru că nu există un suflet care să-mi fie pereche, ci pentru că nu am inimă să îl caut. Dacă îl găsesc pe cel greșit? Poate există un suflet îmbrăcat ca sufletul meu pereche, iar când îl voi dezbrăca de aparențe și dulcegării, voi vedea că nu-l cunosc și că nu știu, de fapt, cine este cel pe care l-am căutat atât de frenetic. Nu vreau să îl caut, ci să îl las să vină la mine de cine știe unde, căci sufletul nu are margini, limite și nici frici. Nimeni, nimic, niciodată nu îl va frânge. Continuă lectura „Sufletul meu pereche”

Dacă nu ești gata, nu iubi.

Când m-am gândit eu c-ar trebui să încep să iubesc, am luat Iubirea ca pe-o părere de sentiment – avea o culoare vagă, neclară. Era o combinație de mai multe culori șterse care-și dădeau ultima suflare la marginea unei oaze reci și limpezi de apă. O vedeam mică și plăpândă, abia respirând în încercarea ei de a alege între viață și moarte – între a înflori și a se ofili. Am văzut abia atunci cât de fragilă este Iubirea și câtă nevoie are să fie ținută-n viață, căci atunci când m-am gândit eu să iubesc, ea a început să se ofilească. Continuă lectura „Dacă nu ești gata, nu iubi.”