Suntem ca niște copii din porţelan:

Mici, fragili, fără de suflet și elan.

Azi zâmbim, iubim și plângem,

Mâine plecăm de bine și distrugem.

 

Suntem ca niște flori de păpădie,

Singuri și triști pe câmpia plină

Cu lacrimi, dor și inimă pustie

Unde cândva era lumină.

 

Suntem ca niște pui de pisică

Azi avem orgolii și putere,

Mâine fugim de oameni, de frică,

De lacrimi și durere.

 

Suntem cer în viaţa celor ce iubesc

Noi stârnim furtună, ei o potolesc

Și fuge lumea repede de noi,

Dar se întorc când vor și ploi.

 

Suntem cuvântul ce taie și alină,

Suntem viaţă, suntem moarte și zi senină.

Suntem toamnă-n vara voastră

Și primăvară-n iarna noastră.

 

Suntem pierduţi în veci de lume

Cu speranţe și intenţii bune,

Suntem ca oamenii lui Caragiale:

Flori mândre fără petale.