Etichetă: vară

Flori din soare

Pe vremea când florile erau
rupte din soare
și sălciile foc
și focul val de mare,
erau și norii doar un strop de alb,
iar picăturile de apă
stropi mai mici
de spumă, stropi mai mici de val,
care se luau de mână.
(mai mult…)

Apusurile de vară sunt mai roșii

Apusurile zilelor de vară sunt mai roșii decât cele din zilele de toamnă. Apusurile verii sunt mai dulci, mai line și mai răbdătoare. Sunt calde și blânde cu cerul pe care-l mângâie cu finețe, lăsând seara să-l cuprindă cu totul în brațele sale. Serile de vară nu au lacrimi și nici nu se grăbesc să vină, nu se grăbesc să plece și nu se roagă să mai rămână – sunt atât cât să umple lumea de dorințe. Apusurile de vară nasc vise și împlinesc visuri la margini de mare, pe creste de munte și la umbrele muribunde ale copacilor. Apusurile de vară vin și pleacă fără să le simți trecerea prin lume, în tocmai ca un fluture ce ți-a atins obrazul în zbor, trecând pe lângă tine. Atât de gingaș și tăcut este, încât îl simți abia după ce pleacă. Le simți cum îți mângâie creștetul capului și mâinile reci, cum îți deschid simțurile și cum inima tresaltă neștiutoare la atingerea lor. Le sorbi din priviri și nu te saturi de ele, așa cum nici ele nu se mai satură de privirile tale iubitoare, așa că par că ar mai zăbovi puțin. Apusurile de vară sunt mai roșii.

(mai mult…)

Trează la august

Sacul de dormit deveni umed. Nu putea ghici cauza şi chiar de s-ar fi chinuit să afle, probabil nu ar fi făcut-o suficient de interesat cât să reuşească. Atmosfera caldă şi o briză răcoroasă au făcut-o să-şi ridice privirile pentru o clipă dintre paginile cărţii. Toată forfota şi grămada de oameni dispăruse din jurul ei. Era în sfârşit linişte. Un apus de august. Era răcoare. Cam prea răcoare pentru începutul lui august. Putea simţi toamna în aer.

Privită de departe, arăta amuzant, aproape ciudat. Stătea în curtea lungă şi uşor îngustă într-un sac de dormit colorat, părea că a fost cumpărat de la un circar. Avea o pereche de căşti albe care o ajutau să fugă. Să se depărteze de lumea raţională, de adevărul care o înconjura. Era în sufrageria întunecoasă şi caldă din carte. Stătea împreună cu cei doi noi prieteni la gura şemineului, privind cum arde puternic un buştean puţin cam prea mare pentru acel şemineu şi se destăinuiau.

Undeva, la un metru de ea, lângă sacul colorat stăteau înfrigurate o pereche de sandale negre, perfecte pentru un mijloc de iulie pe o plajă goală de apus. Chiar şi aşa, tot mai perfecte erau unei seri de august, unui sac de dormit călduros, unor melodii perfecte ei şi unei cărţi. Şi aşa n-avea să le folosească. După câteva ore a întors şi ultima pagină. Nu ştia dacă să zâmbească sau să plângă. A rămas aşa câteva minute, privind coperta. Încerca să se trezească din visul pe care tocmai îl vizitase.

Se simţea ca un somnambul trezit de sunetul unei bombe nucleare ce i-a explodat în dreptul feţei. O clipă de inconştienţă i-a fost de ajuns. Şi-a deschis şi ochii sufletului şi a luat realitatea-n braţe. S-a ridicat din sacul de dormit şi un vânt rece a lovit-o în plin în clipa în care s-a ridicat în picioare. A strâns totul, şi-a luat cartea într-o mână, sandalele în cealaltă şi a luat-o spre intrarea din spate.

De-ar fi fost filmată, ai fi zis că-i finalul unui film. Prea multe gânduri o năpădiră, amintirile veneau de-a valma şi treceau prin faţa ochilor ei fără să-i lase prea mult timp să mediteze. Simţea iarba rece şi crudă sub picioarele goale, îi plăcea să simtă vara (sau ce a mai rămas din ea…). Apoi o luă încet pe alee. Încă era caldă, soarele nu ieşise complet din ea.

S-a gândit c-ar fi arătat perfect într-un final de film. Încerca cu greutate să mimeze mersul pe nisipul fin de la marginea unei mări. Nu conta care. Era mai mult un mers mecanic. Durerile o încercau crunt şi se dădu bătută. Intră în casă şi visul pierise cu totul.

A pierit şi seara ei de august…