Toată lumea ştie că 1 iunie este Ziua Internaţională a Copilului. În mintea unui copil, s-a hotărât ca această zi să fie în prima zi de vară pentru că: 1. e vară, 2. vara e anotimpul preferat de copii în mod special, 3. vara toată lumea are vacanţă şi dreptul la concediu.

Dacă stăm să ne gândim mai bine, toţi suntem copii, dar nu toţi vrem să recunoaştem asta. Spre exemplu, ieri, 31 mai, eram în curte cu bunica şi sora mea. Noi îi culegea flori, iar ea? Împletea o coroniţă din ele la rugăminţile noastre poate prea fierbinţi. Trei copii. Unul de 13, unul de 16 şi altul de 74 de ani.

Ei bine, treaba nu stă chiar aşa.  1 iunie nu este în tocmai Ziua Copilului, ci Ziua Internaţională a Ocrotirii Copilului.  Şi da, este o oarecare diferenţă. Tot copilul este ”subiectul central” al acestei zile, însă mesajul este altul: copiii trebuie ocrotiţi, iar aici vorbim stric de acei copii ce nu au ajuns încă la vârsta maturităţii, de copiii trupeşti. Copii sufleteşti suntem cu toţii şi cu toţii avem dreptul la fericire, libertate, iubire şi protecţie, însă copii depind de acest lucru. De aceste drepturi depinde buna lor creştere.

Tot pe data de 1 iunie (1926)  s-a născut şi celebra actriţă Marilyn Monroe.  Actriţa nu a avut tocmai o copilărie normală, să-i spunem, demnă de titlul pe care l-a dobândit. Nu a fost un copil foarte dorit motiv pentru care  mama sa, Gladys Pearl Monroe Baker Eley, a dorit să o dea în grija mamei sale, bunica fetei numită Della Monroe Grainger care a murit la un an de la moartea nepoatei sale. Cum niciuna din ele nu a vrut să aibă copilul în grijă, Marilyn a fost încredinţată părinţilor adoptivi Albert și Ida Bolender unde a trăit până la vârsta de 7 ani. Ascensiunea în actorie şi muzică a fost foarte modestă, dar curajul şi motivaţia nu au părăsit-o niciodată, iar acum putem vedea cu toţii ce a ajuns un copil nedorit.

Marilyn Monroe este dovada clară că orice copil merită şansa la o viaţă decentă.

Pe 1 iunie 1957 s-a înfiinţat, la Bucureşti, Muzeul Literaturii Române. Muzeul a fost fondat de către criticul literar Perpessicius, care a fost şi primul director al acestei instituţii. De ce tocmai pe întâi iunie? Sunt convinsă că au ales tocmai această dată pentru tineri. Tinerii sunt singurii care pot schimba viitorul. Şi cum poate un tânăr să-şi deschidă toate orizonturile de care este capabil? Citind. Oamenii spun că tinerii din ziua de azi nu mai citesc deloc, însă ţin să îi contrazic. Sunt o mulţime de tineri care iubescLibrary să citească şi adevărat este că sunt şi mai mulţi care nu fac acest lucru. Totuşi, cei care citesc, o fac din dragoste pentru lectură, din iubire pentru ceea ce ascund cărţile. Sunt sigură că ai auzit de la măcar o singură persoană că a citit două cărţi de câteva sute de pagini într-o singură zi. Ei bine, el încearcă să citească şi pentru cel de lângă el. Ce-i drept este că citeşte strict pentru el, aşa crede, însă el nu face altceva decât să citească pentru ţară. Citeşte pentru că-i tânăr, citeşte pentru bine, citeşte pentru schimbare.

Mie nu-mi plăcea să citesc, orice carte mă plictisea. Absolut oricare. Într-o zi am aterizat într-o librărie din Braşov de unde am cumpărat două cărţi. Libris. Le-am citit pe nerăsuflate şi i-am căutat pe net. Şi am comandat alte două. Şi tot aşa. De atunci, citesc tot ce-mi cade-n mână, am ajuns să iubesc cititul, iar asta a făcut ca Braşovul să fie oraşul meu preferat.

Probabil v-am plictisit deja. Pe 1 iunie s-au întâmplat multe, foarte multe, dar mă voi opri din povestit aici. Totuşi, vreau să urez la mulţi ani fericiţi tuturor copiilor!

Această zi este a voastră, a noastră, haideţi să ne bucurăm de ea! 🙂