Recent norocul a dat peste mine și iată, am ajuns să citesc o carte care pare că mi-a pus în suflet una din piesele care lipseau. De fiecare dată când citesc o carte, o parte din mine se pierde sau rămâne în aer ca sfârșitul neconcludent după care râvnesc întotdeauna. Când am citit Frații Karamazov, de F.M. Dostoievski, ceva din mine a fost capturat în paginile acestui roman cu două volume. Sinceră să fiu, nu știu ce, nu știu când s-a întâmplat ( pe la ce capitol m-am pierdut cu totul), însă cert este că ceva lipsea. Când treceam prin fața bibliotecii, ochii îmi rămâneau mereu asupra volumui gros care-mi zâmbea șiret de parcă mi-ar râde în față. Ei bine, recent am descoperit la Editura All ceva care mi-a făcut cu ochiul.

Ei bine, romanul despre care vreau să vă spun se numește, după cum ați observat în titlul articolului, Ultimul Karamazov și nu, nu este scris de marele scriitor rus Dostoievski, ci de un român curajos, numit Mihail Gălățanu. Da, știu că ați observat deja aceste detalii, dar mi-ar plăcea să vă rămână în minte, motiv pentru care tot repet. Intenția scriitorului român a fost de a oferi o continuare capodoperei rusești, marii povești a Karamazovilor.

Mihail Gălățanu ne “dezvăluie” în romanul său două evenimente cheie ― moartea călugărului Zosima și a tatălui celor trei frați în jurul cărora se învârte romanul. În cartea în cauză, Feodor Pavlovici nu este mort, nu moare, ci pare că își înscenează moartea pentru a scăpa de datorii, iar starețul Zosima învie ca prin minune. Aceste două secrete vândute de autor mi-au luminat inima, tocmai pentru că cei doi erau unii din protagoniștii mei preferați. Astfel, totul pare să se schimbe, mai puțin destinul bietului Dmitri care rămâne închis.

Ultimul Karamazov este un roman cu o acțiune ce se învârte în jurul ultimului frate, mezinul familiei, Mihail Karamazov. Acesta, fiind și narator, prezintă foarte detaliat întreaga sa pasiune pentru Grușa, pentru Grușenka ― femeia atât de dorită de toți bărbații acestei familii. Ideea de ultim personaj al acestui neam de pământ tuciuriu (kara însemnând negru, întuneric, iar mazov a pământ, cernoziom, după cum mărturisește protagonistul), îl sperie pe Mihail K., făcându-i fiecare sentiment să pulseze și mai puternic în inima lui. În ciuda iubirii absolute pentru această femeie, băiatul este conștient și de iubirea pe care, fratele său preferat, Dmitri o are pentru ea și, de fiecare dată când se gândește la ea sau când o are în brațe, gândul îi zboară și la fratele său.

Mihail Karamazov este combinația perfectă a trei membri ai familiei – tatăl, Feodor, Alexei, așa-numitul Aleoșa, călugăr fiind și Dmitri. Acesta posedă caracterul în care se însumează dorința de a iubi și a fi iubit de toate femeile lumii a tatălui său, dragostea de băutură și bani a lui Dmitri și credința lui Aleoșa. În schimb, pentru el, Ivan este doar un chip depărtat și întunecat cu care nu-și dorește să aibă prea multe tangențe tocmai din cauza rațiunii exagerate a acestui frate.

Cu toate acestea, nu este este ultimul Karamazov rămas, dar dacă vă spun cine este, nu veți mai citi cartea, așadar, vă voi descrie tot ce e mai important în câteva cuvinte: Romanul pe care vi l-am prezentat mai sus este o însumare a unor emoții profunde, puternice și adevărate trăite în stil rusesc. La un moment dat, am avut impresia că Dostoievski însuși ar fi lăsat o mică aprentă pe această carte. De ce? Pentru că am găsit pasiune, credință, iubire și… spirit karamazovian.

De ce să citiți cartea? Tocmai pentru faptul că cineva, un român, a avut curajul să înfrunte Universul și să intre în pielea lui Dostoievski, unul dintre cei mai mare scriitori ai tuturor timpurilor. Nu v-am convins? Atunci citiți-o de dragul unei lecturi bune, plăcute, adevărate, de care până și marele scriitor rus ar avea un cuvânt bun de spus.

Dacă v-am convins, puteți comanda cartea de aici.

Acum, delectați-vă cu un citat care, îmi pare mie, este tocmai potrivit acestei familii atât de controversate. Lectură plăcută și mulțumesc!

Degeaba te amăgești, îmi zic uneori: toate, așa cum au fost, așa vor rămâne. Lumea va rămâne nebună și pătimașă. Gata să se încaiere la orice scânteie.
O lume care nu are simțul măsurii, deși natura deține simțul echilibrului. O lume în care schivnicii, călugării, sfinții sunt din ce în ce mai puțini: iată de ce sunt mândru de Alioșa. El vrea să schimbe lumea ― și nu a găsit altă modalitate decât prin rugăciune. El a găsit ieșirea lui: totul este să și poată ieși din ea.
Fiecare dintre noi își caută ieșirea.
Si Dimitri a încercat s-o găsească, îspășind ceva ce nici nu făptuise. Și asta este jertfă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.