N-am crezut că se va întâmpla atât de repede, dar am ajuns în una din acele zile în care prefer să stau în casă, ascunsă într-o pătură mare şi groasă. Să-mi iau lângă mine o cană de ceai şi o carte bună sau, poate, un album. Da, mi-ar fi bine cu un album. Aş putea să stau ore întregi să-i revăd pe toţi, să mă revăd şi pe mine.

Watching old pics

Mi-e dor de mine, întotdeauna mă voi regreta. Mi-e dor de zâmbetul constant de pe faţă, mi-e dor de energia interminabilă, mi-e dor de tot. Oare ea mă va ierta vreodată? Îmi va spune vreodată că îmi voi reveni? Aş vrea să o revăd în dimineţile în care îmi era prea somn ca să mă trezesc. Ea m-ar fi putut aduce pe drumul cel bun, ea m-ar fi putut salva de la moartea temporară ce mi-a răsărit în suflet.

Stau cu pătura lângă mine şi cu lacrimile pe faţă. Încă-mi amintesc de mine, încă-mi amintesc de ea, încă-mi amintesc de ei, încă-mi amintesc de tot binele pe care-l aveam împreună. Încă mi-aş dori să dau timpul înapoi…

 

 

#jurnaldetoamnă1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.