Câteodată mă cuprinde-un dor de lume
de parc-ar vrea toată să se-adune
la mine-n vene, la mine-n gând,
să fie toată iubire și cuvânt,
să se-nchidă-n inimă și-n suflet
fără glas, fără privire, fără cuget,
doar c-o umbră de lumă vie,
doar cu iarbă, floare și câmpie.

Câteodată mă cuprinde-un vers în rimă
și mă ridică-n ceruri, mă scufundă-n ape,
îmi lasă inima aproape
și respiră.

Respir-un vers în rimă, foi de praf,
pe rânduri mici de sare și de lacrimi,
veche-i iar cerneala de pe antigraf
când soarele apune-ncet în patimi.

În patimi se scufundă iar suspinul rece
și vezi cum vremea stă,
cum vremea trece,
iar norii-i vezi cum pleac-a nerăbdare,
cum nu se-ntorc,
cu plâng că iar îi doare.

 

 

21 martie, Ziua Internațională a Poeziei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.